Povestiri din Spaţiu

Ce sǎ zic? Vacanţa se apropia cu viteza cea aproape de luminǎ, mai era o zi pânǎ atunci, şi cum asta dau sǎ dezgheţ frigiderul sǎ nu-l las cumva Doamne fereşte în prizǎ sǎ se întâmple vreo istorioarǎ cât timp voi pleca. Colega de camerǎ tocmai intra pe uşǎ cu proaspǎta mâncare adusǎ tocmai din celǎlalt colţ al ţǎrii şi mǎ întrebǎ: “ Ce faci la frigider? De ce l-ai deschis aşa? Ce are? Nu are curent?...bla bla bla...”, spunând cǎ tocmai vrea sa punǎ ceva la pǎstrat pentru cât timp o da ...cine o da...nu ştiu pe cine a invocat în propoziţia ei verbalǎ cǎ nu am înţeles-o....la care eu îi rǎspund cu calm :” Dezgheţ frigiderul ca pe timpul vacanţei cât vom fi plecate ca nu cumva sǎ...’’ continuai eu la care o vǎd fǎcând aşa o mutrǎ de parcǎ ar fi lovit-o cine ştie ce navǎ extraterestrǎ sau mai rǎu având cine ştie ce revelaţie zise :” Lasǎ cǎ-l dezgheţ eu, ce e aşa greu? Îl scot din prizǎ şi gata, am terminat, plec.” Eu îi zic:” Îl ştergi tu? Se dezgheaţǎ, curge apǎ la greu... îl ştergi tu? Foarte bine, mǎ scuteşti de o treabǎ...” la care ea zice “CUM????? FRIGIDERUL SE DEZGHEA ŢǍ?????????????????????????”

Eram o datǎ la ora de istorie. Vine proful în clasǎ, face prezenţa apoi se gândeşte sǎ ne asculte. Mǎ ia pe mine şi încǎ douǎ colege. O colegǎ avea un inel pe deget şi fiind foarte stresatǎ şi cu emoţii îl tot scotea de pe deget şi se juca cu el. La un moment dat l-a scapat pe jos, s-a aplecat dupǎ el, dar acesta se rostogolea şi ea tot se lungea dupǎ el, parcǎ fugea de mâna ei. Iar eu când am vǎzut aceastǎ scenǎ m-a apucat râsul. Acea ascultare s-a lungit foarte mult, deoarece nu mai puteam rǎspunde la întrebǎri, râsul era în toi.

Am cǎzut. Mǎ ţineam strâns de acea idee. Şi totuşi am alunecat. Era o idee gânditǎ îndelung, dar inima spunea altceva. Mǎ gâdeam la tine mereu şi abia aşteptam sǎ te vǎd în fiecare zi. Erai atât de elegant. Încǎ nu mǎ puteam apropia de tine cu hainele mele, nu erau atât de elegante ca tine. Nu ne potriveam. A trebuit sǎ caut costumaţie elegantǎ pentru a te putea avea. Şi am gǎsit pânǎ la urmǎ. Tu erai tot acolo, zâmbitor, aşteptându-mǎ.
În sfârşit a venit şi ziua în care te puteam avea. Te-am încercat şi privindu-mǎ în oglindǎ am observat cǎ te potriveai perfect cu mine. Nu am mai stat pe gânduri şi te-am cumpǎrat. Pantoful elegant din vitrina magazinului era al meu. Am achiziţionat şi perechea lui, întorcându-mǎ fericitǎ acasǎ.

Într-o zi pe când aşteptam rezultatul la un examen, stǎteam toţi grǎmadǎ în faţa biroului profesorului, fǎcând destulǎ gǎlǎgie pentru ca acesta sǎ iasǎ. Când ne-a vǎzut pe toţi adunaţi acolo a spus:
- Încǎ nu am corectat lucrǎrile, o sǎ termin cam în douǎ ore.
Dupǎ ce a spus aceasta aştepta ca noi sǎ plecǎm, dar vǎzând cǎ nu ne-am agitat prea tare a întrebat:
- Dar voi chiar vreţi sǎ staţi aici pânǎ termin eu?
- Da!, spuse o colegǎ care tocmai rǎspunse la telefon, culmea cǎ exact dupǎ întrebarea profesorului.
Acesta nu se aştepta la un asemenea rǎspuns, deci pot spune cǎ a rǎmas fǎrǎ cuvinte, cu gura cǎscatǎ neştiind ce sǎ facǎ. Iar noi am început sǎ râdem în hohote de figura profesorului.